„Probabil că Dumnezeu a creat pisicile astfel încât omul să se poată bucura de plăcerea de a alinta tigrul”, scria romancierul şi dramaturgul canadian Robertson Davies. Când am aflat că în Italia există o colonie de pisici, mi-am zis că trebuie neapărat să ajung acolo. Am aşteptat luna februarie, mai precis ziua de 17 - dată la care italienii sărbătoresc “La Festa dei gatti” - pentru a ajunge la “mici” di Su Pallosu. Astfel, am luat drumul provinciei Oristano, Su Pallosu fiind situat pe coasta de vest a Sardiniei.
Se spune despre pisici că nu iubesc apa şi nu pot trăi lângă un râu sau o mare. Tocmai de aceea felinele de aici sunt speciale. Nu numai că au ales să trăiască la mare, dar se plimbă pe plajă şi se apropie de apă ca şi când ar fi locul cel mai obişnuit din lume. Mare mi-a fost mirarea să văd că n-au nici o problemă dacă îşi udă lăbuţele în valuri.
Dar şi mai mare a fost surpriza când am descoperit că de „pisicile de (la) mare” se ocupă o româncă, Irina Albu, şi soţul său, Andrea Atzori. Aşa cum era de aşteptat, unele „pufoşenii” poartă nume româneşti: Pufuleţ, Veveriţa, Pupici, Pufu, sau Liliac, alături de Aziza, Geppetto, Ciuffo, Carbone sau Perlarita.
Colonia felină din Su Pallosu e formată din 50 de blănoşi (recenzaţi la 26 martie 2013). „Pisicile marine”, cum li se mai spune, umblă libere pe un teritoriu ce conţine zona locuită, colina dinspre Sa Mesa Longa, coasta stâncoasă, dune de nisip şi plajă. Aceasta este una dintre coloniile cele mai vechi şi mai cunoscute din Italia, datând de aproape un secol, cu existenţă documentată din 1947.
În 1922, a început aici pescuirea tonului la scară industrială. Atrase de mirosul de peşte, pisicile s-au strâns în număr mare. Chiar dacă în 1940 activitatea s-a restrâns, mâţele nu şi-au schimbat domiciliul. Însă se crede că atâta vreme cât în zonă există un sit arheologic şi au fost descoperite locuinţe din perioada nuragică, este posibil ca prezenţa pisicilor pe aceste meleaguri să fie din timpuri străvechi. Nimeni nu-şi aduce aminte de un moment în care felinele să fi venit aici; în memoria oamenilor, ele sunt prezente în staţiunea balneară dintotdeauna.
Trăiesc complet libere, fără cuşti sau plase, însă se pot adăposti la nevoie în căsuţele amenajate special pentru ele. Chiar şi plaja le este dedicată şi se numeşte „Spiaggia dei gatti”. Asociaţia „Amici di gatti di Su Pallosu” se finanţează numai din donaţii, iar pagina lor de Facebook a adunat aproape 10.000 de prieteni. În fiecare an colonia e vizitată de aproximativ 2.000 de turişti, iar turul ghidat este gratuit.
„I micioni” au devenit vedete pe micul ecran, fotografiile ce îi au drept modele participă la concursuri şi tot ei o inspiră pe Irina Albu să realizeze pentru mini-muzeul pisicesc tot felul de obiecte artizanale - de la căni, farfurii sau pernuţe la tablouri şi picturi pe piatră, toate avându-i drept leitmotiv pe „i nostri amici a quattro zampe”.
Nu numai la Su Pallosu se celebrează Ziua Pisicilor: colonii, site-uri şi chiar ziare naţionale din Italia le dedică secţiuni întregi. Povestea a început în 1990, când jurnalista Claudia Angeletti a propus un referendum printre cititorii „Tuttogatto” pentru stabilirea unei zile dedicate acestor fascinante animale.
Propunerea cea mai argumentată a aparţinut unei cititoare care a pledat pentru ziua de 17 februarie, sub semnul Vărsătorului, zodie care caracterizează spiritele libere şi neconformiste, aşa cum sunt şi pisicile. Şi în folclor luna februarie este definită drept a vrăjitoarelor şi a pisicilor, punându-le astfel în legătură cu magia.
Numărul 17 a fost mereu unul ce aduce ghinion, aşa cum s-a spus şi despre pisici. Scris cu cifre romane, sub forma XVII, numărul poate fi anagramat sub forma VIXI, „am trăit, altfel spus, sunt mort”, a mai argumentat italianca. În schimb, despre pisici se spune în Peninsulă că au 7 vieţi, altfel spus 1 viaţă de 7 ori, deci din nou numărul 17.
